Vântul in aceasta noapte nu se mai joaca in parul tău. Ii este frică! Tu lupoaica, eu mereu lup coleric urlând.
Am fost amândoi lupi, stârnind admiraţie, respect si teama, pana când mi-ai spus : Mă simt rău. Nu pot să mă ridic si raman aici, in poiana ireala si paşnică ca să te admir!
Confruntata cu frica, dezonoarea si remuşcarea… pana dimineaţă sper să-ti mai prind si să-ti pastrez in rânjetul meu sticlirea ochilor tai de fiara!
In toi de noapte mi-ai adus pulpa de ciuta…Dineu de neuitat!
însă ghearele mele zdrelesc deja lutul să-mi facă un ultim culcuş…corpul meu devine trunchi, labele radacini si ramuri.
Devin din ce in ce mai nemişcata, pupile-mi verzi si imobile abia mai pot să-ti urmareasca ritualul ultimului dans in jurul cozii si-n jurul meu.
Vei deveni Marele Lup al cerului albastru, liber de orice, stăpân al unui regat al sensurilor..Un lup singuratec.
Aici in poiana scaldata in soare, imi este din ce in ce mai frig!
Pelerin in mileniul III 
E departe încă ziua în care voi deveni un lup singuratic… Sau un lup de stepă, cenuşiu.
Deocamdată sunt un fluture ce dansează zglobiu între inconştienţa zborului şi densitatea albastrului…
Aş vrea să mă întorc la noaptea aceea şi să hotărăsc altfel, dar nu se poate. Deciziile luate sunt luate şi gata. Susurul vântului în coama ta încă mi-l amintesc. Şi ochii mi-i amintesc. Şi mirosul.
Poate într-o altă viaţă…
By: Gabriela Savitsky on octombrie 7, 2008
at 7:26 am
Trupul mi se transormă, însemnînd locul iubirii, dar sufletu-mi te va dezmierda nepărăsindu-te în singurătate-ţi trupească.
By: George Gross on octombrie 9, 2008
at 1:54 pm