Traiesc intr-un univers de beton si sticla.Sunt prizonierul etern intr-un apartament de lux,undeva prin centru.Nu am prezent, mereu in neantul trecutului,nicidecum in viitor.

Privesc portretul in ulei, expus in ermitaj, a celei mai frumoase femei. Ireductibilele semne ale timpului au facut ravagii in panza de tablou, ridandu-i chipul.

Cat de curand, in mai putin de 666 de ore se va naste al 6.666.666.666. om al Pamantului .

Printre stanci, pe plaja de la Vama, cristalele marii, in baletul lor, imi congeleaza judecata. Este frig. Valurile [ lundu-ma drept stabilopod ] zoresc spre mine o geamandura solitara.

Iubeste-ma! Aici contra vantului si mareei.

Am iesit din ermitajul meu s-o astept aici la Vama, pe plaja de exil, pe ea ce inca nu vine. La orizont, valurile inspumate se confunda cu norii si simt cum triunghiul realitatii ma sugruma. Pe plaja desarta [la epava] vantul ma consuma. Frigul caustic musca din mine cu gura de lup.

Mormant deschis. Florile liliacului picura ploaie pe pamantul galben lipicios. In iarba grasa craniile albe se rostogolesc spre carambol.

In fiecare zi, cand esti trista, o stea cade victima. Ea traverseaza trupul meu si-mi injunghie, ca un stilet invizibil, ca o arma fatala, inima mea care pare invincibila.

Atat cat mai pot sa pastrez in sufletul meu un gand tandru pentru voi, va simt mereu prezenti intre ceruri si mine.

Ma simt ca un orfan, nu am repere fara iubirea ta.