Nu mai sunt singur! Nu mai sunt un obiect pe care dintr-un capriciu al nu stiu cui sa fiu luat si aruncat. Sunt un suflet viu.

Da! Vara s-a cuibarit anul acesta langa mine in cort la VAMA Veche. Da!

Fragila si nuda se revarsa peste mine. Ma pierd fara sa-i spun. Ii sunt fidel, ma port afectos si inteligent. In schimb primesc dragoste si respect…bine inteles mangaieri,mai ales noaptea.

Da, noaptea, pentru ca in timpul zilei inima ei i se umple de mila pentru voi care stati tolaniti pe plaja si cerneti nisipul printre degete.

In amurg amandoi traim mica noastra vacanta si va vizitam pe voi, corpuri lungite pe plaja cu picioarele desfacute in evantai, stransi in comunitatea voastra de oameni liberi sub cerul albastru.

Ascultam muzica, privim spre marele larg si facem haz de marea care se grozaveste si se umfla sub suflul vantului. Intr-un dute-vino purtate de valuri, cioburi de cochilii slefuiesc lacrimi rotunde de nisip pentru un sirag de perle.

Marea devine tot mai nervoasa. Meduzele credule plang ca valurile le-au azvarlit pe plaja jupoanele albastre. Tu vara mea fierbinte te racoresti in apa. Tipatele pescarusilor prevestesc furtuna.

Detasata si relaxata iesi din mare acoperita doar cu vesmantul albastru de apa vie. Ochii tai de culoare bleu turcoaz ma prind in mreaja. Cerul meu a cazut in mare. Depind de generozitatea ta!

Mi-ai dat o clipa sansa sa fiu fericit. Cati oare dintre noi prind aceasta clipa?