Traiesc intr-un univers de beton si sticla.Sunt prizonierul etern intr-un apartament de lux,undeva prin centru.Nu am prezent, mereu in neantul trecutului,nicidecum in viitor.
Visez,lenevesc,ma-ntind,uit,ma rostogolesc.Imi permit sa nu fac nimic.Mi-am limitat spatiul vital doar la un spatiu ce inconjoara cateva bule de sampanie.
Ling o bucatica de ciocolata neagra,care ma repune pe pozitie.Siesta.Privesc acest cer bleomarin si simt, ca pe-o camasa lipita de trup,solidaritatea celor ce nu fac nimic.
Astept fara sa ma precipit,calm,fara vreun efort sa prind clipa.Este ca si cum ai sta pe un peron si ai privi cum iti pleaca trenul,asteptandu-l pe cel urmator, pe care il vei lua sau nu.
Am un mic univers pe care l-as imparti cu voi daca ati valorifica fiinta [ bine creata ] si ati marginaliza conformismul.In timp ce eu realizez ca fiecare zi poate sa fie o duminica,voi va pierdeti timpul vostru. In aceasta lume atat de ultraspecializata nu mai e loc pentru cei ca mine, pentru toti cei ce privesc baloanele de sapun ce pe niste sfere mici in culoarea arcului de soare.
Sa vina soarele sa-mi incalzeasca culorile arcului meu de inima…de cer!
