Printre stanci, pe plaja de la Vama, cristalele marii, in baletul lor, imi congeleaza judecata. Este frig. Valurile [ lundu-ma drept stabilopod ] zoresc spre mine o geamandura solitara.
Degete crispate. Incep sa tremur. Frigul… frica? Eu nu stiu. Incep sa ma tem ca spasme involuntare o sa-mi scuture trupul atat de puternic, incat o sa ma transcend in vid, incercuit de intuneric.
Ma inec… in amintiri. Cateva lucruri care-mi fac rau. Cateva lucruri extraordinare…care-n fapt sunt atat de banale. Cateva lucruri care de ceva timp imi incearcana pleoapele. Cateva lucruri pe care atat de bine le-am pastrat in ghicitori incat tu inca nu le-ai dovedit.
Castig adancime. Apa glaciala se incolaceste [ ca un sarpe ] de la glezne spre genunchi… pierd putin cate putin : Viata.
Trebuie sa-mi scot din cap aceasta mare neagra,urata ca un paduche. Trebuie sa-nvat sa privesc apusuri de soare, fara sa-ti simt caldura-ti preajma. Trebuie sa invat din nou sa rad, chiar daca izvorul lacrimilor inca nu a secat. Trebuie sa reanvat sa iubesc si sa reanfloresc!
Pare atat de simplu insa eu nu ma pot supune tiparului si cadentei… Un’, doi, trei. O simpla privire de-a ei ma tulbura.
Nu gasesc alte cuvinte.
