Am iesit din ermitajul meu s-o astept aici la Vama, pe plaja de exil, pe ea ce inca nu vine. La orizont, valurile inspumate se confunda cu norii si simt cum triunghiul realitatii ma sugruma. Pe plaja desarta [la epava] vantul ma consuma. Frigul caustic musca din mine cu gura de lup.
Iata, de aceasta data vin la altarul iubirii noastre cu mainile goale, fara ofrande. Vin doar pentru o clipa, sperand sa te-ntalnesc si apoi sa te parasesc, precum ti-e voia.
Daca inima mea a rezistat la atacul cuvintelor tale atat de funeste, atat de nedrepte,ceva exista in sufletul meu, ceva ce nu-i pot face fata. O durere, o durere ce conduce la lacrimi.
Cat de fragila erai in rochia ta pastrata inca numai pentru iubire! Odata intrata-n mare, valurile sonore si impudice iti atingeau, cu insistenta frivola, rotunjimile … Iar eu speram ca prin rugaciunile mele sa aduc mai multa raceala marii turcoaze si sa pot asmuti briza pe fata ta, ca sa te-nfrigureze si sa mi te ghemuiasca la pieptu-mi UMBRA VIRGINALA.
Sa pot sa-ti spun ca, daca vreodata te simti pierduta [tradata], eu cunosc locul unde te poti regasi…In inima mea, in gandurile mele, in sangele meu. Si poti sa fii sigura de aceasta promisiune.
Descult, ranit cu oroare, contemplu dezastrul si ruina altarului nostru [acum doar al meu] la epava de la Vama. Intre regret si dezgust, iata-ma intreg turnat in suferinta ca-ntr-o cochilie spiralata logaritmic, o cochilie de melc abia azvarlita de val.
Stiam si stiu ca o zi care se naste este o zi care va muri, insa ma-ntreb cum ar trebui sa intampin zorii zilei de maine si un soare necunoscut?
Acum, aici la Vama Veche, flota alba de nori si pescarusi intr-un concert improvizat [doar pentru mine] interpreteaza maiestuos Simfonia uitarii .
