Problema infarctului in iubire nu este intensitatea propriu-zisa a durerii ci mai degraba vizualizarea dimensiunii temporale a legaturii rupte, ruptura ce matura orice speranta de continuare a vietii noastre sentimentale.

Cand sufletul pe care-l iubim ne paraseste, TRAGEDIA, cu intregul ei cortegiu, umple locul lasat gol in trupul nostru. Constatam subit ca vechi si actuale iubiri ne devin indiferente.

As putea sa uit orice, in afara de lacrima de pe fata ei, atunci cand mi-a spus simplu si incet: Eu trebuie sa plec! La fel ca toata lumea inca dansam, inca eram un singur corp. Si eu si ea percepeam transformarea muzicii in liniste [interioara]. Dansam inca [deja lumea ne privea si cred ca si comenta]. Dansul nostru era o nebunie care cand ne unea, cand ne separa. Era gradul zero de iubire imposibila, o calimara cu cerneala varsata pe scrisoarea de iubire abia primita, ce avea scris doar o promisiune: Te voi iubi mereu Pelerinule !

Raspunsul Pelerinului pentru vesnica plecata:

Neimpacata

Plange inca-mi inima

Departe de ochi.