Apocalisa  continua  local  in  toate  localitatile  lumii! In  luna  mai  a  fost  doar  inceputul.

Eu  stiu  ce  urmeaza.

  Traiesc  intr-un  univers  de  beton  si  sticla.Sunt  prizonierul  etern  intr-un  apartament  de  lux,undeva  prin  centru.Nu  am  prezent, mereu  in  neantul trecutului,nicidecum  in  viitor.

  Visez,lenevesc,ma-ntind,uit,ma rostogolesc.Imi permit  sa  nu  fac  nimic.Mi-am  limitat spatiul  vital  doar la  un  spatiu  ce inconjoara  cateva  bule  de  sampanie.

  Ling  o  bucatica  de  ciocolata  neagra,care  ma  repune  pe  pozitie.Siesta.Privesc  acest  cer  bleomarin  si  simt, ca  pe-o  camasa  lipita  de  trup,solidaritatea  celor  ce  nu  fac  nimic.

  Astept  fara  sa  ma  precipit,calm,fara vreun  efort  sa  prind  clipa.Este  ca  si  cum  ai  sta  pe  un  peron  si  ai  privi  cum  iti  pleaca  trenul,asteptandu-l  pe  cel  urmator, pe  care  il  vei  lua  sau  nu.

  Am  un  mic  univers  pe  care  l-as  imparti  cu  voi  daca  ati  valorifica  fiinta [ bine  creata ] si  ati  marginaliza  conformismul.In  timp  ce  eu  realizez  ca  fiecare  zi  poate  sa  fie  o  duminica,voi  va  pierdeti  timpul  vostru. In  aceasta  lume  atat  de  ultraspecializata  nu  mai  e  loc  pentru  cei  ca  mine, pentru  toti  cei  ce  privesc  baloanele  de  sapun  ce  pe  niste  sfere  mici  in  culoarea  arcului  de  soare.

  Sa  vina  soarele  sa-mi  incalzeasca  culorile  arcului  meu  de  inima…de cer!

 

  Privesc  portretul  in  ulei, expus  in  ermitaj,  a  celei  mai  frumoase  femei. Ireductibilele  semne  ale  timpului  au  facut  ravagii  in  panza  de  tablou, ridandu-i  chipul.

  Sub  tablou  pe  secretar, o  pana, o calimara  cu  cerneala  uscata …  parca  uitate. Pe  un  petic  de  hartie  ingalbenita  de  vreme  abia  poti  citi :

       Ce  dor  mi-e  de  dor!

       Lungi, prea  lungi  sunt  noptile.

       Eu  scriu  5( cinci ), 7( sapte ), 5 ( cinci ).

  Orologiul  infernal  imi  bate  secunda. Tu, femeie  misterioasa,  imi  ceri,  in  panza,  sa  te  urmez  . Ma rogi  sa  vin  aproape  de  tine. Privirea  ta  vida  ma  fixeaza  si  ma  ghideaza. Nu  o  pot  ignora…

   Intr-o  zi  te  voi  urma  dar  acum,  pentru  ca  nu  te  pot  intelege, nu  te  pot  asculta.

      

 

   Cat  de  curand, in  mai  putin  de  666  de  ore  se  va  naste  al 6.666.666.666. om  al  Pamantului .

  Bucurati-va  crestini! Cel  ce  se  va  naste  niciodata  nu  va  primi  taina  botezului, pentru  ca  parintii  lui  sunt  chinezi  necrestini. Va  fi  de  fapt  o  ea .

 

       Cat  de  curand  incepe  numerotarea  inversa?

       BUCURATI-VA  CRESTINI!  Aceasta  este  porunca . 

  Printre  stanci, pe  plaja  de  la  Vama, cristalele  marii, in  baletul  lor, imi  congeleaza  judecata. Este  frig. Valurile [ lundu-ma  drept  stabilopod ] zoresc  spre  mine  o  geamandura  solitara. 

  Degete  crispate. Incep  sa  tremur. Frigul… frica? Eu  nu  stiu. Incep  sa  ma  tem  ca  spasme  involuntare  o  sa-mi  scuture  trupul atat  de  puternic, incat  o  sa  ma  transcend  in  vid,  incercuit  de  intuneric.

  Ma  inec… in  amintiri. Cateva  lucruri care-mi  fac  rau. Cateva  lucruri  extraordinare…care-n  fapt  sunt  atat  de  banale. Cateva  lucruri  care  de  ceva  timp  imi  incearcana  pleoapele. Cateva  lucruri  pe  care  atat  de  bine  le-am  pastrat  in  ghicitori  incat  tu  inca  nu  le-ai  dovedit.

  Castig  adancime. Apa  glaciala  se  incolaceste [ ca  un  sarpe ] de  la  glezne   spre  genunchi… pierd  putin  cate  putin : Viata.

  Trebuie  sa-mi  scot  din  cap  aceasta  mare  neagra,urata  ca  un  paduche. Trebuie  sa-nvat  sa  privesc  apusuri  de  soare, fara  sa-ti  simt  caldura-ti  preajma. Trebuie  sa  invat  din  nou  sa  rad, chiar  daca  izvorul lacrimilor inca  nu  a  secat. Trebuie  sa  reanvat  sa  iubesc  si  sa  reanfloresc!

  Pare  atat  de  simplu  insa  eu  nu  ma  pot  supune  tiparului  si  cadentei… Un’, doi,  trei. O  simpla  privire  de-a  ei  ma  tulbura.

 

  Nu  gasesc  alte  cuvinte.  

Iubeste-ma! Aici contra vantului si mareei.

Iubeste-ma! Pune-ti buzele moi pe mine, peste tot! Instinctiv iti dau mana mea. Eu sunt si voi fi numai a ta.

Iubeste-ma! Inchide-ti ochii! Nu te mai gandi la nimic! Cu mainile mele te compun, te mangai. Nu tremura!

Iubeste-ma! Iti spun ca exist doar pentru a ma da dragostei tale. Tu esti tulburarea mea!

Iubeste-ma! Sa facem dragoste fara ragaz, fara armistitiu.

IUBESTE-MA!

Am iesit din ermitajul meu s-o astept aici la Vama, pe plaja de exil, pe ea ce inca nu vine. La orizont, valurile inspumate se confunda cu norii si simt cum triunghiul realitatii ma sugruma. Pe plaja desarta [la epava] vantul ma consuma. Frigul caustic musca din mine cu gura de lup.

Iata, de aceasta data vin la altarul iubirii noastre cu mainile goale, fara ofrande. Vin doar pentru o clipa, sperand sa te-ntalnesc si apoi sa te parasesc, precum ti-e voia.

Daca inima mea a rezistat la atacul cuvintelor tale atat de funeste, atat de nedrepte,ceva exista in sufletul meu, ceva ce nu-i pot face fata. O durere, o durere ce conduce la lacrimi.

Cat de fragila erai in rochia ta pastrata inca numai pentru iubire! Odata intrata-n mare, valurile sonore si impudice iti atingeau, cu insistenta frivola, rotunjimile … Iar eu speram ca prin rugaciunile mele sa aduc mai multa raceala marii turcoaze si sa pot asmuti briza pe fata ta, ca sa te-nfrigureze si sa mi te ghemuiasca la pieptu-mi UMBRA VIRGINALA.

Sa pot sa-ti spun ca, daca vreodata te simti pierduta [tradata], eu cunosc locul unde te poti regasi…In inima mea, in gandurile mele, in sangele meu. Si poti sa fii sigura de aceasta promisiune.

Descult, ranit cu oroare, contemplu dezastrul si ruina altarului nostru [acum doar al meu] la epava de la Vama.  Intre regret si dezgust, iata-ma intreg turnat in suferinta ca-ntr-o cochilie spiralata logaritmic, o cochilie de melc abia azvarlita de val.

Stiam si stiu ca o zi care se naste este o zi care va muri, insa ma-ntreb cum ar trebui sa intampin zorii zilei de maine si un soare necunoscut?

Acum, aici la Vama Veche, flota alba de nori si pescarusi intr-un concert improvizat [doar pentru mine] interpreteaza maiestuos Simfonia uitarii .

Mormant deschis. Florile liliacului picura ploaie pe pamantul galben lipicios. In iarba grasa craniile albe se rostogolesc spre carambol.

De sub negrele umbrele, privim trecutul indepartat scurtand viitorul [poate prea apropiat] !

In zare, umbre de corbi se furiseaza. Intre cer si mine te simt mereu prezenta.

In fiecare zi, cand esti trista, o stea cade victima. Ea traverseaza trupul meu si-mi injunghie, ca un stilet invizibil, ca o arma fatala, inima mea care pare invincibila.

Pentru mine timpul s-a oprit atunci cand corpurile noastre au desenat iubirea, pe plaja inca umeda.

Momentan sunt nevoit sa traiesc fara tine [este ca si cum m-as afla in fata unui zid] si ma simt ca o frunza pe care vantul o poarta spre o destinatie necunoscuta.

Si ultimele mele ganduri vor fi pentru tine!

Atat cat mai pot sa pastrez in sufletul meu un gand tandru pentru voi, va simt mereu prezenti intre ceruri si mine.

Nu mi-e teama sa va spun ca eu sunt inca aici pentru voi si nu as vrea sa va spun nicicand ADIO!

Batranul cires in floare, ciresul din fata casei, in asteptarea ultimelor fructe, isi leagana ramurile si-si varsa pe asfalt lacrimile iubirii.

Ignorand timpul, ignorand legea [gravitatiei], ignorand pana si moartea [care-si face totusi lucrarea] petalele albe se plimba-n aerul rece si astfel… primavara vivaldiana trece!  Este ca si cum aceasta ninsoare de petale, aceasta maladie alba, inchide-n fiecare zi, putin cate putin, fiecare poarta a mea, deschisa numai pentru voi .

In ochii celor apropiati nu este decat frica si desperare. Nu au curajul sa-mi vorbeasca, pentru ca stim si eu si ei ca nu mai e speranta.

Imi regasesc inima in aceasta uitare alba de petale. Ciresul meu batran, prietene… invat ca niciodata sa nu te parasesc, invat sa te iubesc mereu.

Avem nevoie unul de celalat, pentru ca-n curand si eu si tu vom fi UMBRA , LINISTE si ABSENTA.

Vis cu flori albe

Primavara in sufet

Delfin esuat.